Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova

Duminică, 11 iulie a.c., Republica Moldova organizează alegeri parlamentare anticipate, iar Constanța va susține acest demers democratic prin organizarea unei secții de votare, în incinta Universității „Ovidius” Constanța (Bdul Mamaia nr. 124), în Campusul Universitar – Aleea Universității nr. 1. Instituția Prefectului – Județul Constanța este în contact direct cu Ambasada Republicii Moldova în România și cu Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, în vederea asigurării unui scrutin bine pus la punct, fluid și fără evenimente. În acest sens, Comisia Electorală Centrală din Chișinău a alocat secției din Constanța un număr total de 5.000 de buletine de vot.

Având experiența alegerilor anterioare, cele mai recente fiind cele prezidențiale din țara vecină, organizate în noiembrie 2020, suntem convinși că tot procesul de votare va fi unul accesibil pentru toți cetățenii moldoveni care vor să se prezinte la vot. Toți cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova sunt invitați să-și exercite dreptul constituțional, duminică, în intervalul orar 07:00 – 21:00, în campusul universitar. Reamintim că, pe teritoriul României, vor fi deschise 12 secții de votare pentru scrutinul de pe data de 11 iulie.