Mesajul prefectului județului Constanța, cu ocazia festivităților din data de 9 mai

„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!” – sunt cuvintele rostite pe 9 mai 1877 de Mihail Kogălniceanu. În cinstea tuturor celor care au făcut acest lucru posibil, vom purta, mereu, recunoștință deplină. De atunci, putem spune că a pornit drumul poporului nostru către idealul de a fi europeni. 9 mai este o zi cu multiplă semnificație: ziua independenței de stat, ziua în care aliații au învins totalitarismul fascist, dar și ziua de naștere a Europei, așa cum o știm noi astăzi.

Ziua Europei a căpătat mai mult sens pentru noi după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Fără să exagerăm, până în acel moment, am simțit că, în ciuda faptului că eram parte a Europei din punct de vedere geografic, din punct de vedere existențial nu eram, cu adevărat, europeni. Mulți dintre cei prezenți aici pot confirma că au trecut printr-o perioadă de tranziție dificilă, dar care, cu siguranță, ne-a învățat foarte multe.

În primul rând, eu zic că am învățat cu toții cât de important este acest statut de cetățean al Europei, al Uniunii Europene. Am simțit ce înseamnă, cu adevărat, libertatea de mișcare, oportunitățile de afaceri, am luat pulsul Bătrânului Continent, iar Bătrânul Continent ne-a sprijinit cu toate instrumentele pe care le are la-ndemână. România de astăzi, cu unele hibe, dar cu extrem de multe puncte pozitive, este rezultatul aderării la marea familie Europeană. Alături de aderarea în Alianța Nord-Atlantică, intrarea în UE ne-a arătat că putem deveni acel stat pe care ni-l dorim, de la primul, până la ultimul român.

9 mai, cu toate semnificațiile importante în contextul european, este o zi de sărbătoare, în cea mai pură formă. Este sărbătoarea mai multor nații, mai multor popoare care împărtășesc aceleași valori și care duc aceeași luptă. Eu, astăzi, sunt unul dintre aceia care celebrează Ziua Europei, pentru că mecanismele europene sunt cele care ne ajută, astăzi, să renaștem. Europa este cea care ne-a sprijinit în toată campania de vaccinare cu ajutorul căreia ne vom recăpăta normalitatea, iar asta trebuie apreciat de fiecare dintre noi!

La mulți ani, Europa!