Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus 19.09.2021    

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 45.504 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.317 persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 251 de persoane internate. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.850 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 1.066 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 545 de cadre didactice, 1.409 elevi, 282 de studenți și 166 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.898 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (421), asistenți medicali (863) și personal auxiliar (614).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 178 de teste antigen rapide și 432 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 47 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 5.750 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 44 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 18 septembrie a.c., 200 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.061 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.