Teme diverse, abordate în ultimul Colegiu Prefectural  

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Colegiul Prefectural, în vederea diseminării mai multor teme de pe ordinea de zi, precum indemnizațiile COVID-19 acordate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, în 2020, activitatea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța în contextul pandemic, dar și siguranța rutieră în județul Constanța. Ședința s-a desfășurat în sistem hibrid, cu o parte din membri prezenți fizic în sală, iar ceilalți, prin conexiune online.

Primul punct pe ordinea de zi, prezentat de reprezentantul Agenţiei Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa (AJPIS), s-a referit la indemnizațiile de sprijin COVID-19 în anul 2020, persoanelor care au fost afectate profesional de contextul pandemic. Astfel, din datele colectate de reprezentanții instituției, peste 2.100 de beneficiari au primit, în 2020, indemnizații în cuantum de aproape 19,5 milioane de lei.

Apoi, reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța (DJST) au prezentat ce evenimente dedicate tineretului au fost sprijinite în 2020. În total, 16 proiecte au fost girate de DJST, printre acestea numărându-se concursuri de proiecte, inițiative civice și festivaluri. Totodată, compartimentul „sport” a susținut 23 de acțiuni și proiecte sportive.

Al treilea punct pe ordinea de zi, referitor la siguranța rutieră în județul Constanța, a cuprins un raport al primelor 6 luni. Astfel, au fost consemnate 442 de accidente rutiere, dintre care 42 de accidente grave, în urma cărora au rezultat 31 de decese și 22 de persoane rănite grav. Principala cauză a producerii accidentelor este neacordarea de prioritate, cu o pondere de aproximativ 18% din total.

Despre numărul ridicat al accidentelor rutiere au vorbit, pe lângă conducerea IPJ Constanța, și reprezentanții Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Constanța, care au explicat că una dintre cauzele principale ale producerii accidentelor grave este slaba pregătire a șoferilor. De altfel, în primele 6 luni ale anului, dintr-un total de 25.000 de candidați pentru obținerea permisului de conducere, 75% au picat fie proba teoretică, fie proba practică.

„Numărul crescut de accidente ar trebui să ne ridice semne de întrebare și trebuie să îl considerăm un semnal de alarmă, să ne ducă la o conștientizare punctuală asupra problemei cu care ne confruntăm, ca societate. Instructorii auto, școlile de șoferi, specialiștii trebuie să fie exigenți și să evalueze corect fiecare elev în parte. Este și în responsabilitatea formatorilor ca drumurile noastre să fie mai sigure. Ponderea ridicată de candidați care sunt, inițial, respinși, ne arată că pregătirea lor poate fi substanțial îmbunătățită. De asemenea, trebuie să punem mare preț pe acțiunile de prevenire, pentru că acestea pot face diferența, în multe cazuri”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA.