Un altfel de CJSU, organizat de Ziua Instituției Prefectului

Cum ar arăta un Comitet Județean pentru Situații de Urgență, în care rolul prefectului ar fi jucat de un elev de clasa a XI-a, inspectorul-șef ISU, o elevă de 18 ani sau o tânără de clasa a IX-a s-ar afla în fruntea Inspectoratului Școlar Județean? Răspunsul l-am primit astăzi, 02 aprilie a.c., cu ocazia Zilei Instituției Prefectului.

Zece elevi de liceu au marcat momentul prin participarea la un mini-CJSU, în care au avut de dezbătut o temă actuală, de care se interesează toată societatea: carantinarea municipiului Constanța. Într-un exercițiu în premieră, tinerii au venit cu propuneri, idei, seturi de măsuri și opinii bine articulate.

Pentru eveniment, cei 10 elevi au consultat HG 293/2021 și un proiect de hotărâre de carantinare, pentru a avea inspirație și pentru o participare activă la dezbaterea din CJSU-ul altfel, desfășurat în sala „Remus Opreanu”, denumită după primul prefect al Constanței, la 1878 (atunci, districtul Constanța, regiunea Dobrogea).

A fost o ședință CJSU în care s-a votat carantinarea municipiului, luând în considerare toate elementele care i-au convins că este o măsură, pe cât de nepopulară, pe atât de necesară pentru depășirea unei situații dificile.

Provenind de la liceele cel mai bine cotate din Constanța, tinerii fac parte din Clubul de Dezbateri, Oratorie și Retorică „Socrates”, care activează în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța. Evenimentul a fost susținut de ISJ Constanța, dar și de celalalte instituții cu atribuții în gestionarea pandemiei.

„M-a surprins plăcut obiectivitatea cu care tinerii de liceu au tratat un subiect atât de sensibil. Au venit cu argumente, au arătat că pot fi cerebrali în fața unei decizii care nu este deloc confortabil de luat. I-am privit cu atenție și am realizat că, dacă vom încuraja tinerii să aibă inițiativă, să participe la discuții, la dezbateri, putem sprijini o nouă generație de profesioniști care să lucreze în administrație și în instituțiile de forță”, a declarat prefectul județului, Silviu Iulian Coșa.

La finalul CJSU-ului pus în scenă de elevii constănțeni, adevărații membri ai CJSU au făcut o scurtă analiză a dezbaterii și i-au încurajat pe elevi să rămână conectați la evenimentele de actualitate și să fie mereu activi. După ce au făcut poze cu „omologii” lor, tinerii au primit diplome pentru contribuția importantă adusă la desfășurarea proiectului derulat de Instituția Prefectului, „Ziua Instituției Prefectului”, statuete și cărți.

Ziua Instituției Prefectului a fost decretată oficial în 2018 și este sărbătorită începând cu 2 aprilie 2019, dată la care, în 1864, a fost legiferată oficial poziția de prefect.