Având în vedere urmările fenomenelor hidrometeorologice extreme, care au avut loc în județul Constanța, în perioada 30 august – 1 septembrie 2024, manifestate sub coduri galben, portocaliu și roșu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis Hotărârile nr. 13 din 03.09.2024 și nr. 14 din 03.09.2024, prin care au fost aprobate măsuri de sprijin pentru cetățenii afectați.
Măsuri aprobate:
- Intervenția Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral: s-a aprobat utilizarea unui excavator cu braț lung, din dotarea instituției, pentru decolmatarea canalului de preluare a apelor pluviale din localitatea Amzacea, în vederea prevenirii inundațiilor și și protejării locuitorilor.
- Coordonarea activităților de asistență socială: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a fost mandatată să coordoneze activitatea primăriilor din unitățile administrativ-teritoriale afectate, pentru realizarea anchetelor sociale. Aceste anchete sunt esențiale pentru obținerea ajutoarelor de urgență, destinate familiilor și persoanelor singure ale căror locuințe și bunuri au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice. La finalizarea acestor acțiuni, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța va prezenta un raport detaliat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța.
Măsurile sunt conforme cu prevederile legale în vigoare, inclusiv OUG nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 481/2004, privind protecția civilă, asigurând astfel o reacție promptă și eficientă în fața situațiilor de urgență.
‘‘Dacă o situație de urgență este inevitabilă, așa cum a fost cazul ploilor torențiale recente, care au atins cantități de până la 330 l/m², prioritatea noastră, dincolo de protejarea vieții și a siguranței oamenilor, este să gestionăm și să reducem impactul acestor fenomene meteorologice extreme. De aceea, vom convoca Comitetul Județean pentru Situații de Urgență de fiecare dată când va fi necesar, pentru a restabili normalitatea în viața cetățenilor afectați.’’, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa.
Hotărâre CJSU Nr 13/03.09.2024
Hotărâre CJSU Nr 14/03.09.2024