Vineri, 25 octombrie 2024, prefectul județului Constanța, domnul Adrian-Teodor Picoiu, a primit vizita de curtoazie a Excelenței Sale doamna Aune Kotli, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Estonia în România, Bulgaria și Moldova. A fost prima vizită oficială a Excelenței Sale în Constanța. Din delegație au mai făcut parte doamna Kersti Kirs, adjunct al șefului misiunii, și domnul Alexandru Bobe, consul onorific al Estoniei la Constanța. Întâlnirea a avut loc în Sala Ovală a Palatului Administrativ, discuțiile axându-se pe domenii de interes comun și pe identificarea de noi oportunități în dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări. Oficialii au abordat mai multe teme, precum migrația și integrarea refugiaților sau digitalizarea administrației publice. Totodată, doamna Aune Kotli și-a exprimat interesul față de situația la Marea Neagră în contextul geopolitic actual.
În cadrul discuțiilor legate de migrație, prefectul Adrian-Teodor Picoiu i-a transmis doamnei ambasador că județul Constanța asigură refugiaților o gamă extinsă de servicii sociale, precum asistență medicală, consiliere și sprijin pentru integrare. Prefectul a amintit, cu această ocazie, de Echipa locală de sprijin în vederea integrării străinilor existentă la nivelul instituției, prin intermediul căreia familiile de refugiați sunt susținute, printre altele, în obținerea documentelor necesare pentru protecție temporară/ azil ori li se facilitează accesul la servicii educaționale sau pe piața muncii.
Un alt subiect important al întâlnirii a fost digitalizarea, un domeniu în care Estonia este recunoscută ca model de bune practici. Prefectul Picoiu a felicitat-o pe doamna ambasador pentru progresele Estoniei în digitalizare și și-a exprimat dorința ca și la nivelul județului Constanța să fie implementat un sistem integrat de gestionare a serviciilor publice. Excelența Sa doamna Aune Kotli și-a manifestat deschiderea pentru colaborare în această direcție.
Nu în ultimul rând, discuțiile au vizat și responsabilitățile prefectului în calitate de reprezentant al Guvernului, de la asigurarea verificării legalității actelor autorităților publice locale, până la gestionarea situațiilor de urgență, domnul Picoiu prezentând principalele atribuții care îi revin.
La finalul întâlnirii, oficialii și-au manifesat interesul comun de a continua buna colaborare dintre cele două țări și de a dezvolta proiecte bilaterale.