Comunicat de presă nr. 45 din 29 octombrie 2024

Luni, 28 octombrie 2024, în Sala Ovală a Instituției Prefectului – Județul Constanța, a avut loc premierea elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024.

La festivitate, alături de premianți și părinți, au participat: prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general adjunct, prof. Loredana Manolache, și contabilul șef, ec. Roberta Laura Galav.

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației nr. 7136/08.10.2024, au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 2.000 de lei/persoană următorilor elevi:

-Murtaza E. Said, absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța;

-Paniță M. Maria-Yasminne, absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.

După finalizarea studiilor gimnaziale, cei doi au optat tot pentru Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Ambii au spus că nu a fost ușor să obțină media maximă la Evaluarea Națională, însă conștiinciozitatea și-a spus cuvântul.

Printre cursuri și pregătiri intense acasă, cei doi elevi reușesc să își facă timp și pentru pasiunile lor. Și Maria-Yasminne, și Said practică sporturi de performanță: ea – volei, el – tenis de câmp. În ceea ce privește planurile de viitor, tânăra de 10 a spus că vrea să se îndrepte spre astronomie: „Mă pasionează stelele, galaxiile, Universul…”, a mărturisit Maria-Yasminne. Said, în schimb, a declarat că, deocamdată, nu s-a hotărât. Va lua o decizie în anii de liceu.

„Felicitări! Ne mândrim cu voi, vă mulțumim că ne-ați demonstrat că încă se poate! Am fost cadru didactic. Știu ce presupune activitatea educațională, cât efort implică din partea elevilor, profesorilor, dar și a părinților. Instituția Prefectului vă va fi alături de fiecare dată când veți avea nevoie. Vă doresc mult succes!”, a declarat Adrian-Teodor Picoiu, prefectul județului Constanța.