Cu ocazia Sărbătorii Etniei Tătare din România, marcată anual la data de 13 decembrie, prefectul județului Constanța, domnul Adrian-Teodor Picoiu, a primit astăzi vizita delegației Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de domnul Gelil Eserghep, alături de o delegație a Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, condusă de președintele Refat Ciubarov.
La întâlnire au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, domnul Răzvan Filipescu, respectiv primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac.
Discuțiile au vizat consolidarea dialogului cu reprezentanții comunității tătare, precum și prezentarea contextului actual privind situația tătarilor din Crimeea, evidențiindu-se importanța protejării drepturilor, identității și valorilor culturale ale acestora. Totodată, au fost menționate politicile implementate de statul român în domeniul minorităților naționale și sprijinul de care se bucură comunitatea tătară din România.
Instituția Prefectului – Județul Constanța reafirmă angajamentul de a menține și dezvolta relațiile de cooperare cu organizațiile reprezentative ale minorităților naționale. Totodată, cu acest prilej, transmitem comunității tătare, una dintre cele mai puternice și active din județul Constanța, urările noastre de „La mulți ani!” cu ocazia Sărbătorii Etniei Tătare din România.



