Mica Unire, sărbătorită la Constanța!

Prefectul județului, Picoiu Adrian Teodor, a participat la ceremonia dedicată Unirii Principatelor Române, ceremonie care a avut loc în Piața Ovidiu.

„Acum 166 de ani, pe 24 ianuarie 1859, într-o perioadă marcată de dificultăți și presiuni externe, s-a făcut un pas semnificativ pentru modernizare și dezvoltare.

Unirea Principatelor Române, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost un act de curaj, dar și de viziune, prin care au fost puse bazele unui stat unitar, și care a avut un ecou impresionant și aici, în Dobrogea – unde cunoaștem atât de bine conviețuirea în armonie.

Sărbătorim astăzi unitatea, solidaritatea și demnitatea, valori fundamentale în construcția unei societăți moderne. Să nu uităm că, în fața provocărilor de zi cu zi, colaborarea ne ajută să mergem mai departe!

Putem progresa doar împreună, prin empatie și grijă față de cei de lângă noi!” – prefectul județului Constanța, Picoiu Adrian Teodor.

[huge_it_gallery id=”103″]