Responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal:
DROSU MIRELA
Biroul nr. 271 din cadrul Institutiei Prefectului Constanța
Telefon: 0241.617.788
E-mail: mirela.drosu@prefecturaconstanta.ro
PROGRAM DE LUCRU
LUNI – JOI 8.00 – 16.30
VINERI 8.00 – 14.00
Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal: aici
Prevederi legale:
Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Tot în aplicarea protecției datelor s-a elaborat și aprobat Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii. Acte publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- În Monitorul Oficial nr. 503/15.06.2015 s-a publicat Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, care a fost aplicabilă până la data apariției Regulamentului (UE) 2016/679.
- Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările ulterioare
- Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
- Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
- Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, cu modificările şi completările ulterioare
Instituția care garantează respectarea prelucrării datelor cu caracter personal, libera circulaţie a acestor date și care are drept obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – informații legate de protecția datelor se regăsesc pe site-ul www.dataprotection.ro.
Pentru mai multe detalii referitoare la regulamentul general de protecția datelor click aici
Pentru nota de informare referitoare la regulamentul general de protectia datelor click aici
Pentru modele de cereri în vederea exercitării drepturilor privind protecția datelor click aici
Legislatie Relevantă
Regulamentul (UE) 2016 / 679 – click aici
Legea nr. 102 / 2005 – click aici
Legea nr. 506 / 2004 – click aici
Legea nr. 680 / 2001 – click aici
Link-uri utile
Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – www.dataprotection.ro
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) – www.edps.europa.eu
Comitetul European pentru Protecția Datelor – www.edpb.europa.eu
Comisia Europeană – https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection_en