Măsuri luate în cadrul CJSU, în contextul perioadei de caniculă
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, astăzi, 21 iulie, Hotărârea nr. 43. Aceasta prevede ca membrii CJSU și președinții CLSU-urilor să dispună măsuri pentru punerea în aplicare a Planului județean de măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgenţă specifice sezonului cald 2023.
De asemenea, președinții CLSU vor convoca de îndată Comitetele Locale pentru Situații de Urgență și vor dispune măsuri în vederea evitării posibilelor situații de urgență generate de caniculă și disconfort termic, prin informarea populației și a operatorilor economici. Printre măsurile prevăzute se numără:
– Organizarea serviciului de permanență la sediul primăriilor;
– Intensificarea acțiunilor cu caracter preventiv si operativ din responsabilitatea serviciilor voluntare pentru situații de urgență;
– Identificarea prin compartimentele de specialitate sau/și cu sprijinul ONG-urilor și voluntarilor a persoanelor vulnerabile și monitorizarea acestora;
– Adoptarea măsurilor pentru reducerea programului normal de lucru și limitarea activităților desfășurate în aer liber, în situația depășirii pragului critic de 80 unități al ITU (indicele temperatură-umezeală);
– Informarea organizatorilor de evenimente sportive, culturale, comerciale etc. cu privire la durata şi intensitatea caniculei sau a oricăror fenomene hidrometeorologice periculoase (inundații, vijelii etc.), fără a se limita la acestea, pentru a lua măsurile adecvate;
– Dispunerea de măsuri pentru asigurarea transportului în comun doar cu mijloace de transport dotate cu aer condiționat, în măsura posibilităților;
– Identificarea pe raza fiecărei localități a operatorilor economici (de tipul: spații comerciale, farmacii etc., dotate cu aer condiționat), care pot primi, la nevoie, persoane aflate în trafic, afectate de caniculă;
– Se recomandă ca societățile de transport în comun să analizeze posibilitatea ca persoanele vulnerabile să poată călători gratuit pentru rezolvarea problemelor medicale.
În același timp, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vor avea mai multe atribuții, după cum urmează:
– DSP: Acordarea de sprijin președinților CLSU pentru asigurarea informării privind dotarea și personalul medical necesare pentru punctele de prim ajutor;
– DSP, alături de DSVSA: Supravegherea calității produselor perisabile prin controlul lanțurilor frigorifice destinate alimentelor, precum și prin controlul lanțurilor de frig pentru medicamente și vaccinuri;
– Forțele MAI: Asigurarea operativității tuturor mijloacelor de înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenței medicale de urgență și în prim ajutor calificat pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviare, dar și revederea planurilor de cooperare întocmite între structurile de răspuns de la nivelul județului Constanța;
– RAJA SA: Asigurarea funcționării neîntrerupte a sistemelor centralizate de distribuire a apei potabile;
– E-DISTRIBUȚIE DOBROGEA: Acționarea operativă a echipelor de intervenție pentru remedierea eventualelor avarii la rețelele electrice și asigurarea continuității în furnizarea energiei electrice;
– ITM: Verificarea respectării prevederilor OUG nr. 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Totodată, membrii CJSU vor fi pregătiți cu forțe, materiale și mijloace de mobilitate pentru a interveni, la solicitare, în punctele critice și vor dispune măsuri conform competențelor, în vederea evitării posibilelor situații de urgență generate de caniculă și disconfort termic.
Instituția Prefectului – Județul Constanța